În această perioadă este tot mai frecvent vehiculat scenariul unei crize economice post-pandemie, iar asta nu doar pe plan național, ci și pe plan internațional. În acest context, teama nu ar trebui să ne paralizeze, ci dimpotrivă, ar trebui să ne dea impulsul necesar pentru a ne pregăti în vederea gestionării eficiente a situațiilor care se vor ivi de acum înainte.
În România, perioada stării de urgență a fost gestionată sub umbrela celor două decrete emise de către Președintele României, mai exact Decretul nr. 195/2020 urmat de Decretul nr. 240/2020. În această perioadă au fost adoptate o multitudine de măsuri economice și politice cu efecte ample asupra pieței financiare și a economiei naționale.
Impactul financiar va fi resimțit în primul rând de domeniile direct afectate de măsurile luate în vederea stopării răspândirii noului virus SARS-COV2, domenii precum turismul, organizări de evenimente, transporturi, HORECA, comercializare de bunuri, îngrijire și frumusețe, ș.a., urmând a fi cu siguranță afectate multe alte domenii de activitate, sub forma unui ”efect în lanț”.
Se preconizează o iminentă stare de insolvență/faliment pentru peste 40% din întreprinderile naționale. Pentru o mai bună apreciere, ca efecte ale măsurilor adoptate pentru limitarea infecţiei cu noul coronavirus, scăderea vânzărilor a fost estimată de 65,6% dintre antreprenorii respondenţi, urmată de scăderea cifrei de afaceri (58,8% dintre respondenţi), suspendarea temporară a activităţii (56,4%), dificultăţi la încasare (54%), restrângerea activităţii (51,4%), întârzieri la plata furnizorilor (47,6%), disponibilizări (21,5%) şi închiderea firmei (12,4%) – aspecte relevate în cadrul unui sondaj CNIPMMR realizat în perioada 12 – 15 martie[i].
Scenariul intrării în incapacitate de plată a unei palete foarte largi de societăți devine așadar o realitate, context în care multe întreprinderi se văd situate concomitent atât în poziția de creditori cât și de debitori.
Una dintre soluțiile viabile oferite de legislația actuală în aceste momente dificile este pentru multe întreprinderi instituția concordatului preventiv. Concordatul preventiv, reglementat de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, este șansa acelor firme care se luptă pentru continuarea activității în această perioadă (dar și pe viitor), deschise totodată la adoptarea unui comportament preventiv în ceea ce privește gestionarea datoriilor și eventual al managementul firmei.
În ciuda faptul că este o instituție mult prea puțin uzitată pe plan național[ii], este interesant de observat faptul că România este una dintre țările europene care a avut reglementată această procedură încă din perioada interbelică[iii], iar ceea ce merită o atenție deosebită este faptul că reglementările privind această procedură au apărut în momente crepusculare ale economiei naționale, mai exact în perioade de criză profundă (începutul crizei mondiale din perioada 1929-1933 și criza economică din 2009[iv]). Aceste aspecte sunt exact acelea care au atras un semnal de alarmă asupra importanței și necesității lor în această perioadă și care au generat dezvoltarea acestui subiect tocmai la acest moment – moment afectat de incertitudine și nesiguranță, însă care este apt să creeze premisele resetării fundamentale a mediului de afaceri românesc.
Preconizând o criză economică și în intervalul 2020-2021 apreciem de actualitate acest subiect, atât din punct de vedere teoretic cât și practic, cu atât mai mult cu cât normele au fost actualizate și îmbunătățite încă din anul 2014, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Ceea ce mai merită subliniat este și interesul actual la nivel european asupra concordatului preventiv și a măsurilor de prevenție în domeniul de business. Țări precum Franța, Belgia, Grecia, Marea Britanie, Germania, Italia și Polonia acordă un interes practic mult mai mare măsurilor de prevenție menite să evite situațiile de insolvență. La nivel european, prevenția în business este, deja, intens promovată, iar adoptarea în cursul anului 2019 a Directivei (UE) 2019/1023[v] a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie, care conține o serie de măsuri care pot salva companiile dintr-un stadiu incipient de dificultate sau pot salva o valoare mai mare din companie, este o dovada concretă în acest sens. Obiectivul principal al acestei Directive este în primul rând unificarea normelor care există în țările din Uniunea Europeană, obligând statele totodată să adopte astfel de prevederi în cazul în care ele nu există. Scopul normelor europene este așadar de a crea și implementa o cultură a prevenției, care pare a fi o necesitate în contextul actual, neputând lipsi din eforturile de a construi un mediu de business sănătos, cu baze solide. Directiva a fost elaborată în urma unei analize comparative ale legislațiilor europene aplicabile în materia insolvenței care, în esență, au promovat o cultură a salvării. O sursă de inspirație de referință[vi] a reprezentat‑o și legislația americană, care a stat la baza elaborării Ghidului Legislativ UNCITRAL „Directors’ obligations in the period approaching insolvency[vii]”. Provocările pe care le implică adoptarea directivei au fost expuse în cadrul Forumului Academic „Harmonisation of Insolvency and Restructuring Laws in the EU” din cadrul Insol Europe, organizat la Copenhaga, după apariția Directivei[viii].
În ce constă așadar această șansă a întreprinderilor de a evita intrarea în incapacitate de plată, prin utilizarea concordatului preventiv?
Concordatul preventiv presupune o restructurare a unei companii în afara procedurii de insolvenţă, ceea ce însemnă în primul rând evitarea acestui stigmat asociat insolvabililor. Reorganizarea activității companiei va putea fi realizată, prin măsuri precum: restructurarea conducerii, modificarea structurii funcționale, reducerea personalului sau orice alte măsuri considerate a fi necesare (art. 24 Legea nr. 85/2014).
Acesta este așadar un mecanism de evitare a insolvenței care constă în principal în înțelegeri amiabile de renegociere a creanțelor, adresat acelor persoane juridice care organizează o întreprindere aflată în dificultate financiară. Dificultatea financiară este definită ca fiind acea situație în care debitorul este capabil să execute obligațiile exigibile, dar care are un grad de lichiditate redus sau un grad de îndatorare ridicat.
O definiție foarte actuală de altfel…
Atenție! Nu se mai poate însă vorbi despre încercarea unui concordat preventiv eficient în cazul în care debitorul este deja într-o stare de insolvență efectivă, adică nu poate achita datoriile exigibile cu sumele de bani disponibile (excluzând situația în care s-ar putea lichida rapid active precum acțiuni, creanțe, obligațiuni)[ix].
Ce este concordatul preventiv?
Potrivit legislației, concordatul preventiv reprezintă contractul încheiat între debitorul aflat în dificultate financiară și creditorii săi care dețin cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate de debitor (inclusiv creditori precum ANAF – cu condiția de a trece testul creditorului privat), omologat (validat) prin judecătorul sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale prin care, de asemenea, să fie acoperite creanțele creditorilor împotriva sa.
Din punct de vedere practic apelarea la instituția concordatului preventiv constă printre altele în:
- negocierea datoriilor direct cu creditorii (inclusiv amânări, eșalonări scutiri de la plată),
- consolidarea parteneriatelor cu creditorii societății,
- păstrarea în continuare a controlului (administrării) societății de către propriile organe de conducere ale acesteia,
- posibilitate de restructurare și de optimizare a management-ului într-un cadru organizat,
- optimizarea cash-flow-ului societății și gestionarea eficientă a lichidităților,
- continuarea activității societății și posibilitatea de asigurare în continuare a unor locuri de muncă (sau din contră, posibilitatea de a reduce din personal).
Caracteristici cheie ale concordatului preventiv
Procedura concordatului preventiv, deși are și un caracter judiciar fiind aplicată de tribunal prin judecătorul sindic, este dominată de un caracter extrajudiciar. Procedura are un caracter confidențial și urgent, toate cererile fiind judecate în camera de consiliu cu precădere și de urgență. Părțile sunt citate în termen de 48 de ore de la primirea cererii, iar părțile aflate în străinătate vor fi citate prin intermediul mijloacelor rapide de comunicare (aspect implementat pentru a asigura derularea cu celeritate a procedurii). De asemenea, alte caracteristici importante în această procedură sunt: colectivitatea – încercând a implica toți creditorii unui debitor, dar și unitatea–fiind singura procedură care se va derula împotriva debitorului, insolvența și executările silite individuale urmând a fi stopate. Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că este specific acestei proceduri opțiunea de negociere individuală a creanțelor și flexibilitatea în negociere între creditori și debitori.
Participanții în procedura concordatului
Pe lângă debitorul care are opțiunea de a iniția o astfel de procedură, ceilalți participanți vor fi: creditorii debitorului (luând parte la procedură fie în mod individual, fie în cadrul adunării creditorilor), administratorul concordatat și judecătorul-sindic.
Cine poate fi debitorul care inițiază această procedură? – conform art. 3 din Legea nr. 85/2014 această procedură se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (2) din Codul civil[x], adică persoanelor care exploatează o întreprindere. Sunt exceptați însă în mod direct cei care exercită profesii liberale.
De interes practic considerăm a fi subiectul grupului de societăți, mai exact dacă acesta poate apela la procedura concordatului ca organism unitar sau doar în mod individual, fiecare întreprindere din cadrul grupului. Răspunsul îl găsim în analiza modalității de funcționare a acestor grupuri, prin prisma modului unitar în care acționează (tranzacții intragrup, finanțări și garantări reciproce, livrări de marfă și prestări de servicii în interiorul grupului etc.). În atare condiții, există de cele mai multe ori o expunere unică a grupului la un risc de dificultate financiară sau insolvență, fiind conturată idea de risc consolidat la nivel de grup, ceea ce sporește interesul întregului grup de a negocia cu creditorii. Se poate considera așadar admisibilă și o procedură consolidată de concordat la nivel de grup[xi].
Administratorul concordatar este cel care va aplica procedura concordatului și va supraveghea îndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta, fiind cel care va și solicita judecătorului sindic omologarea concordatului. Astfel, în termen de 30 de zile de la numirea sa (de către judecătorul sindic, la propunerea debitorului), administratorul concordatar elaborează, împreună cu debitorul, lista creditorilor şi oferta de concordat preventiv. Tot el este cel care va convoca creditorii și va întocmi tabelul creditorilor care include şi creditorii contestaţi sau ale căror creanţe sunt în litigiu, şi tabelul creditorilor concordatari, urmând a comunica periodic creditorilor rapoarte cu privire la activitatea sa.
Judecătorul-sindic va fi cel care va omologa concordatul, va analiza îndeplinirea condițiilor altor creditori de a adera la concordat, urmând a judeca și acțiunile corelate concordatului în ceea ce privește rezoluțiunea sau nulitatea acestuia. Important de reținut este faptul că acesta va acționa cu celeritate, iar hotărârile pronunțate vor fi executorii. Totuși implicarea acestuia va fi destul de redusă.
Desfășurarea procedurii
Primul și probabil cel mai greu pas este încercarea debitorului de a convinge creditorii să participe la această procedură și să sprijine în principal redresarea sa financiară și menținerea sa în circuit, în detrimentul unui impuls de a încerca recuperarea (adesea ineficientă) creanțelor în mod forțat fie prin executare silită fie prin deschiderea insolvenței.
Practic va fi nevoie de realizarea unei oferte de negociere foarte atractivă pentru creditori.
Până la acest moment acesta pare să fi fost impedimentul major în aplicarea practică a acestei instituții. Există din păcate o atitudine foarte închisă în rândul creditorilor de a adera la un concordat preventiv, nefiind încă prea cunoscută pe plan național, în mediul de business, această metodă de prevenție. Apreciem că acesta este întocmai un moment propice pentru a se schimba această paradigmă, mulți dintre creditorii unui debitor fiind în mare măsură debitori la rândul lor probabil față de alte întreprinderi. În acest context, simțirea ”pe propria piele” a iminenței insolvenței poate duce la o deschidere mult mai mare în a accepta acest mecanism.
Concordatul preventiv este o procedură la îndemâna debitorilor care pot introduce la tribunalul competent o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv în care vor expune dificultatea financiară în care se află întreprinderea. Se vor anexa: situația analitică a activului şi a pasivului debitorului, detalii despre cauzele stării de dificultate financiară şi, dacă este cazul, despre măsurile luate de debitor pentru depășirea acesteia până la depunerea ofertei de concordat preventiv; proiecția evoluției financiar-contabile pe următoarele 24 de luni, un plan de redresare care să cuprindă, în mod obligatoriu, măsuri privind reorganizarea activității debitorului și modalitățile prin care debitorul înțelege să depășească starea de dificultate financiară.
Faptic, concordatul va cuprinde un plan de business foarte bine pus la punct pentru minim 24 de luni.
Omologarea concordatului de către judecătorul sindic constă într-o validare a acestui contract încheiat cu creditorii, respingerea omologării putând surveni doar în cazul unor motive de nelegalitate. De la momentul omologării se deschide în mod oficial procedura, care de regulă durează 2 ani (cu posibilitate de prelungire încă 1 an) cu condiția ca în primul an să fie achitate de către debitor minim 20% din creanțe.
Această condiție a achitării de către debitor a minim 20% din creanțe este un factor foarte important atât din punctul de vedere al debitorului care este forțat să acționeze în sensul efectuării de plăți concrete către creditori, cât și pentru creditori care vor începe sa-și vadă datoriile recuperate (în parte), aspect care va contribui cu siguranță la psihologia negocierilor care se vor mai purta cu debitorul.
Dispunând omologarea, judecătorul-sindic suspendă toate procedurile de executare silită. După momentul omologării, pe toată perioada de desfășurare a concordatului nu se va putea solicita intrarea în insolvență a debitorului, eforturile sale fiind protejate temporar de situația intrării în insolvență.
De la data comunicării hotărârii de omologare a concordatului preventiv se suspendă de drept urmăririle individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului şi curgerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor acestora contra debitorului. Creditorii vor fi așadar feriți de împlinirea termenului de prescripție în ceea ce privește dreptul la executare silită, putând demara proceduri de executare silită după trecerea perioadei de aplicare a concordatului.
Încetarea procedurii
Textele de lege prevăd expres situațiile de închidere a procedurii. Prima este cea în care, creditorii care au votat împotriva concordatului preventiv pot cere anularea acestuia, în termen de 15 zile de la data omologării acestuia. Totodată, administratorul concordatar poate constata imposibilitatea realizării obiectivelor concordatului, caz în care va solicita judecătorului-sindic constatarea nereuşitei concordatului preventiv şi închiderea procedurii.
A doua este situația în care se constată încălcarea gravă de către debitor a obligaţiilor asumate prin concordatul preventiv, sens în care adunarea creditorilor concordatari poate hotărî introducerea acţiunii în rezoluţiune a concordatului preventiv. Iar ultima situație este cea în care obiectivul concordatului este îndeplinit, judecătorul-sindic urmând a pronunţa o încheiere prin care va constata realizarea obiectului concordatului preventiv.
Beneficiile reciproce aduse de încheierea unui concordat preventiv
Acestea urmează a fi probabil cel mai atractive aspecte ale concordatului, putând fi ”semnul” pe care mulți creditori/debitori l-au așteptat în vederea fundamentării deciziei de a demara/adera la un contract de concordat preventiv.
- Procedura asigură un nivel mai redus de publicitate, debitorul nefiind plasat public sub stigmatul insolvenței,
- Debitorul își păstrează integral controlul asupra conducerii întreprinderii (fiind doar supravegheat de administratorul concordatar). Continuând activitatea debitorului, va exista o mare probabilitate ca multe locuri de muncă să fie păstrate,
- Doar debitorul poate declanșa această procedură,
- Debitorul își poate conserva lichiditățile de care dispune în vederea continuării activității,
- Creditorii pot negocia în mod avantajos recuperarea creanțelor, față de șansele foarte mici de recuperare în cazul falimentului. Există o posibilitate mai ridicată de satisfacere a creanțelor creditorilor negarantați sau chirografari, față de procedura falimentului,
- Se suspendă de drept orice urmărire individuală a creditorilor semnatari asupra debitorului şi a curgerii prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra debitorului,
- Intervine suspendarea judiciară a tuturor procedurilor de executare silită de la data pronunțării omologării,
- Curgerea dobânzilor, a penalităților şi a oricăror altor cheltuieli aferente creanțelor nu se suspendă faţă de creditorii semnatari (cu excepția situației în care aceştia îşi exprimă expres, în scris, acordul în sens contrar, acord ce va fi menţionat în proiectul de concordat),
- Debitorul are posibilitatea obținerii unui termen de amânare de maximum 18 luni a scadenței creanțelor debitorilor nesemnatari ai concordatului preventiv, perioadă în care nu vor curge dobânzi, penalități, precum și orice alte cheltuieli aferente creanțelor,
- Pe perioada de implementare a concordatului preventiv NU poate fi deschisă procedura insolvenței față de debitor.
Importanța acestor proceduri începe să se întrezărească mai intens și la nivelul legiuitorului român care, pe parcursul stării de alertă, odată cu adoptarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19[xii], a adoptat și măsuri în principal de prelungire a termenelor și cu privire la procedura concordatului. Măsurile se adresează acelor entități care se aflau deja în procedura concordatului preventiv, art. 49 din Lege prevăzând că în procedurile de concordat preventiv aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, perioada în care se desfăşoară negocierile asupra proiectului de concordat preventiv se prelungeşte cu 60 de zile. În funcţie de etapa în care se află debitorul, perioada de elaborare a ofertei de concordat se prelungeşte, în mod corespunzător, cu maximum 60 de zile sau, după caz, perioada de negociere a ofertei de concordat se prelungeşte, în mod corespunzător, cu maximum 60 de zile. Iar, în cazul debitorului aflat în executarea concordatului preventiv la data intrării în vigoare a prezentei legi, perioada pentru satisfacerea creanţelor stabilite prin concordat se prelungeşte, în mod corespunzător, cu două luni.
Concluzionând, nu putem decât să sperăm că actualul context va duce la o schimbare reală a abordării și deschiderii celor care acționează pe piața businessului românesc. Credem că orientarea poate fi ajustată spre o redresare eficientă și efectivă a societăților aflate în dificultate. Ceea ce trebuie să înțelegem însă constă în faptul că adesea este mult mai ușor să prevenim decât să tratăm, iar cadrul legislativ ne oferă la acest moment astfel de mecanisme. Toate acestea se suprapun perfect peste faptul că în România există încă un potențial foarte mare de salvare[xiii] și prevenție, nevalorificat de către piața de business actuală, aspecte care însă, cu puțin ajutor, se pot schimba.
[i]http://cnipmmr.ro/category/covid-19/
https://incont.stirileprotv.ro/companii/sondaj-una-din-cinci-imm-uri-estimeaza-ca-va-concedia-angajati-in-urma-crizei-provocate-de-coronavirus.html
[ii]N. Prepeliță, O scurtă istorie a procedurilor de pre‑insolvență în România, în Phoenix nr. 69/2019, pg. 23‑34
[iii]Legea concordatului preventiv adoptată în 1929 și abrogată în 1938. Iar în 2009 a fost promulgată Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și a mandatului ad-hoc.
[iv]Prof. Univ. Dr. Radu Bufan, Tratat practic de insolvență, Editura Hamangiu, București 2014, pg. 103
[v]DIRECTIVA (UE) 2019/1023 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvențăși de remitere de datorieși de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea și insolvența) – https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32019L1023
[vi]Luiza-Cristina Gavrilescu, Obiectivele stabilite și măsurile propuse de Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă – https://www.unpir.ro/obiectivele-stabilite-si-masurile-propuse-de-directiva-ue-20191023-privind-cadrele-de-restructurare
[vii]https://www.uncitral.org/pdf/english/texts/insolven/Leg-Guide-Insol-Part4-ebook-E.pdf
[viii]S.M. Miloș, A. Deli Diaconescu, Probleme și dezbateri pe marginea impactului și a modalităților de transpunere a Directivei privind cadrele de restructurare, articol disponibil pe https://www.unpir.ro/probleme-sidezbateri‑pe‑marginea‑impactului‑si‑modalitatilor‑de‑transpunere‑directivei‑privind.
[ix]Radu Bufan, Tratat practic de insolvență, Editura Hamangiu, București 2014, pag. 107
[x]Art. 3 Cod Civil: (1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesioniști, precum şi raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.
(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.
(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
[xi]Gheorghe Piperea, Procedurile de salvgardare a întreprinderilor aflate în dificultate, Revista Pheonix, nr. 23 aprilie-iunie 2010, pag. 7
[xii]Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 –Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 396 din data de 15 mai 2020
[xiii]Vasile Godinca-Herlea, CEO CITR – https://www.wall-street.ro/special/30-de-ani-de-capitalism/242019/citr-solutiile-preinsolventa-viitorul-pentru-resetarea-mediului-de-business-si-redresarea-companiilor-in-dificultate.html#gref