În Monitorul Oficial nr. 820 din data de 16 august 2021 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 92 din 19 august privind regimul deșeurilor, act normativ care a abrogat Legea nr. 211/2011, cea care avea același obiect de reglementare, și Hotărârea de Guvern nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate. Ordonanța de urgență a fost adoptată în contextul în care România a fost notificată oficial, în data 9 iunie 2021, de începerea demersurilor pentru procedura de infringement de către Comisia Europeană pentru netranspunerea în timp util în legislația internă a prevederilor Directivei 2018/851/UE, cea care a modificat Directiva 2008/98/CE (act preluat ulterior prin Legea nr. 211/2011).
Ordonanța de urgență, care preia în mare parte textele din legea din anul 2011, repune în prim plan în materia gestionării deșeurilor, însă de această dată mult mai detaliat, principiul „poluatorul plătește” și prevede faptul că toate „costurile gestionării deșeurilor, inclusiv cele aferente infrastructurii necesare şi exploatării acesteia, urmează să fie suportate de producătorul iniţial de deşeuri sau de deţinătorii actuali ori deţinătorii anteriori ai deşeurilor”. De asemenea, prin noul act normativ, Statul Român își asumă următoarele obligații:
- să asigure colectarea separată cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale, să stabilească dacă gestionarea acestor deşeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material şi să organizeze atribuirea conform deciziei luate;
- să atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării;
- să atingă, până în anul 2025 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 55% din masă;
- să atingă, până în anul 2030 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 60% din masă;
- să atingă, până în anul 2035 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 65% din masă;
Cu titlu de noutate, ordonanța de urgență prevede că titularul autorizaţiei de construire/desfiinţare emise de către autoritatea administraţiei publice locale, centrale sau de către instituţiile abilitate să autorizeze lucrările de construcţii cu caracter special are obligaţia de a avea un plan de gestionare a deşeurilor din activităţi de construire şi/sau desfiinţare, după caz, prin care se instituie sisteme de sortare pentru deşeurile provenite din activităţi de construcţie şi desfiinţare, cel puţin pentru lemn, materiale minerale – beton, cărămidă, gresie şi ceramică, piatră, metal, sticlă, plastic şi ghips pentru reciclarea/reutilizarea lor pe amplasament, în măsura în care este fezabil din punct de vedere economic, nu afectează mediul înconjurător şi siguranţa în construcţii, precum şi de a lua măsuri de promovare a demolărilor selective pentru a permite eliminarea şi manipularea în condiţii de siguranţă a substanţelor periculoase pentru a facilita reutilizarea şi reciclarea de înaltă calitate prin eliminarea materialelor nevalorificabile.
Cu privire la regimul sancționator, se înăsprește cuantumul amenzilor: pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de ordonanța de urgență, minimul unor amenzi pentru persoane fizice este stabilit la 5000 de lei și poate ajunge, în anumite situații, până la 20.000 de lei, iar pentru persoanele juridice minimul începe de la 20.000 de lei și se poate ajunge până la 40.000 de lei.